Ministerul Culturii si Cultelor (MCC) a organizat, in a doua jumatate a lunii aprilie, un colocviu gazduit de Muzeul National de Arta Contemporana (MNAC) despre conceptul si realitatea “pietei de arta”, cu invitati francezi si belgieni care au prezentat, desigur, contextul francez si belgian. Nu de putine ori, analiza comparativa a inclus in discutie realitatea pietei de arta din Romania. (S-a vorbit, de exemplu, despre cum incearca Franta sa scape de legislatie, facind drumul invers decit Romania). Colocviul s-a dorit, astfel, o confruntare intre expertiza franceza si reprezentantii pietei autohtone de arta (atit cit este).
De aceea, dialogul cu acei citiva din pricina carora luam in considerare posibilitatea de a discuta despre o piata de arta proprie (cu ramificatii si in cea internationala) se impune ca vital intr-un astfel de demers. Unii directori de galerie/curatori au fost de fata si au luat cuvintul (Diana Dochia de la Anaid Art Gallery), altii au fost invitati si n-au putut ajunge (Dan Popescu de la H’Art Gallery sau Andreiana Mihail, de la galeria cu acelasi nume, aflata la tirgul Art Bruxelles), iar altii n-au fost nici macar invitati (Mihai Pop, galeria Plan B din Cluj).
Pe acestia din urma, care din diverse motive n-au participat la colocviu, i-am contactat si i-am confruntat cu parte dintre problematicile discutate acolo. I-am intrebat, in plus, despre relevanta subiectului si despre contextul si momentul ales pentru organizarea colocviului. Andreiana Mihail considera “tema utila, in acest moment, mai ales dupa toate tensiunile din jurul achizitiilor MNAC”. Dan Popescu crede ca “subiectul e bun, la fel si contextul”. “Momentul e putin cam prost ales. Acest lucru trebuia sa se intimple prin anii ‘90″, adauga curatorul H’Art Gallery.
Avem piata de arta?
Virgil Nitulescu, secretar de stat la MCC, a declarat la colocviu ca se poate vorbi, cu adevarat, de 5-6 galerii romanesti de arta contemporana. Intrebata daca exista piata de arta in Romania, Andreiana Mihail a atras atentia ca “sint tari mult mai dezvoltate care nu au o piata de arta, deci nu este obligatorie”. Proprietara galeriei, Andreiana Mihail, considera esentiala “o perioada de educare a publicului, de deschidere a apetitului pentru arta contemporana, de formare treptata a unei comunitati de colectionari avizati si a unui public care incepe sa-si permita achizitionarea artei contemporane”, dupa care “piata de arta se poate ridica”.
Cit despre ce functioneaza si ce nu functioneaza in interiorul acesteia, Andreiana Mihail ne-a oferit urmatorul exemplu: “Tocmai am primit un raspuns negativ de la Institutul Cultural Roman pentru cererea de sprijinire a artistului Ciprian Muresan, in promovarea cartii produse de galerie pentru proiectul de la Art Basel – salon de arta la care Romania este reprezentata de o galerie, pentru prima data dupa 40 de ani si unde vizibilitatea si promovarea sint imense (peste 60.000 de vizitatori si intreaga presa internationala indreptata spre acest eveniment. Motivul respingerii: neeligibilitate exclusiv birocratica. Sint extrem de dezamagita de acest raspuns – marturiseste Andreiana Mihail – pentru ca imi arata cit de departe sintem de momentul in care institutiile responsabile, dar si capabile financiar si logistic sa incurajeze dezvoltarea unui sistem competitiv isi vor constientiza rolul si prioritatile. Mentionez ca in competitia de la Art Statements la Art Basel, editia 39, au fost propuse peste 300 de proiecte din toata lumea. Au fost acceptate 31, unul dintre ele fiind cel al lui Ciprian Muresan. Astept cu interes o legislatie usurata de toate micile trucuri birocratice, bruiaje si distorsiuni”.
Dan Popescu considera ca se poate vorbi despre o piata de arta contemporana “care de-abia ia nastere: cele citeva galerii comerciale de portofoliu s-au descurcat intr-un climat legislativ defavorabil si fara impulsionari proactive de la stat”. La rindul sau, Mihai Pop considera cadrul legislativ din Romania “prost si neupdatat” si crede ca “obligatia de a-l schimba revine ministerului, care are pita si cutitul in mina”.
“Europa nu obliga adoptarea unei anume paradigme, ci a unui cadru general legislativ de circulatie a lucrarilor de arta”, explica Dan Popescu. Teoretic, avem de ales intre modelul francez si cel anglo-saxon. Diferenta intre cele doua tine de rolul statului si de rolul galeriilor versus rolul caselor de licitatii: statul e activ in zona franceza, neutru dincolo (iar in America nici nu exista un Minister al Culturii). Cit despre galerii versus case de licitatii (discutie neaplicabila in context romanesc) exista o frontiera clara intre galeriile comerciale si casele de licitatii din Franta, in timp ce in Anglia casele de licitatii incep sa devina proprietare ale lucrarilor, sa cumpere stocuri etc.
Practic, actorii pietei romanesti de arta tind spre modelul francez, doresc protectie din partea statului, facilitati fiscale etc., dar realitatea politica romaneasca face acest lucru dificil. La colocviu, Mihai Oroveanu, directorul MNAC, a atras atentia ca, in Romania, numeroase proiecte de lege favorabile artistilor s-au oprit in Parlament si a glumit ca ministrul Finantelor ar trebui sa faca un stagiu la MCC, el fiind adevaratul ministru al Culturii.
Propuneri concrete?
Dan Popescu: “Scutiri de taxe pentru cei care colectioneaza lucrari de arta, eliminarea taxei de timbru platita de Uniunea Artistilor Plastici sau posibilitatea de a directiona aceasta taxa unor proiecte alese de platitor, obligativitatea expertizei de laborator care sa insoteasca expertiza stilistica in cazul vinzarii lucrarilor artistilor decedati, introducerea obligativitatii studierii istoriei artelor plastice din gimnaziu pina in clasa a 12-a”.
Alte propuneri
MCC si MNAC au anuntat initiativa unuia dintre invitati, domnul Jan De Maere, director al Centrului de Documentare al Patrimoniului Flamand, de a organiza, in aceasta toamna, o expozitie la Petit Palais si o licitatie publica, la Hotel Drouot din Paris, cu lucrari ale artistilor romani, apartinind galeriilor sau colectionarilor romani, in ideea de a oferi “acces artistilor romani pe piata internationala de arta”. Nu se cunosc inca detalii. Mihai Oroveanu sustine ca discutiile cu galeristii si artistii sint abia la inceput. Un singur lucru e probabil, ca vinzarea publica sa fie organizata de unul dintre specialistii invitati la colocviu, domnul Herve Chayette, presedintele Sindicatului Comisarilor-Priseuri din Franta (SYMEV). Mihai Oroveanu sustine ca in acest fel se va “testa disponibilitatea mentala a artistilor de a se supune unei evaluari/expertize de asemenea amploare”.
Intrebat de utilitatea si impactul unui astfel de demers, Dan Popescu se declara interesat, anuntind ca va propune “doua sau trei lucrari din portofoliul galeriei”, in timp ce Mihai Pop sustine ca artistii cu care lucreaza nu au nevoie de expozitia de la Petit Palais “daca ea are ca unic «concept» (cu ghilimele de rigoare) ideea de a oferi acces artistilor romani pe piata internationala de arta”. “Pai, nu chiar la asta am lucrat in ultimii trei ani, sa dau vizibilitate artistilor Plan B pe piata reala de arta, nu de asta sintem la Armory, LISTE etc.?!”, exclama curatorul galeriei Plan B.
Doua mari lipsuri: expertii si comunitatile de colectionari
Herve Chayette a atras atentia la colocviu ca, in Romania, expertii lipsesc aproape cu desavirsire, iar Jan de Maere a relatat stupefianta constatare ca, in cadrul licitatiilor cu obiecte de arta romaneasca medievala, la care a participat, la Sibiu, “peste 90% erau falsuri”. Mihai Oroveanu si Virgil Nitulescu, secretar de stat la MCC, au insistat pe ideea “crearii unei comunitati” de colectionari (prin facilitati fiscale sau legislative, prin “mode” gestionate prin accesul la informatie de calitate livrata, daca se poate, si via cotidiane etc.).
Mihai Pop precizeaza ca “facilitatile fiscale si accesul la informatie sint bune daca ai colectionari”, astfel, inainte de a se “crea o comunitate” de colectionari, ar trebui sa existe colectionarii “si asta nu se poate face din afara, de catre stat, ci doar prin vointa proprie. Fara convingere si cultura nu poti colectiona cu adevarat chiar daca ai bani”, insista acesta, dind exemplul unui colectionar italian, intilnit la NY, “care pe linga traditia de familie de-a colectiona a urmat un curs de istoria artei ca sa-si structureze interesul si si-a luat, in plus, un adviser. Trebuie investit si timp, nu doar bani”, incheie Mihai Pop.
Articol preluat din Suplimentul de cultură, Nr. 177 / 3-9 mai 2008.
Autor: Adriana Gheorghe
